Spadasinul mureșean Biro David, locul II la Cupa Federației
Sala de scrimă “Alexandru Csipler” din Satu Mare a găzduit întrecerile Cupei Federației Române la spadă, pentru cadeți și juniori, competiție la care au participat sportivi din întreaga țară. Printre aceștia s-a numărat și Biro David de la Clubul Sportiv Școlar Tg.Mureș, care s-a clasat pe locul al doilea în concursul individual rezervat juniorilor. Sportivul mureșean (foto-al doilea din stânga), pregătit de antrenorul Szabo Zoltan, a trecut în sferturi de Adrian Dabija de la Dinamo București, cu scorul de 15-14, în semifinale l-a învins pe Macska Adam, de la CS Satu Mare, cu 7-6, ca apoi, în finală, să piardă la mare luptă, cu 15-14, în fața lui Mihail Oprea, de la LPS Craiova.
Anul trecut, Biro David a concurat la categoria cadeți, câștigând trofeul pus în joc, după o finală cu sătmăreanul Macska Adam.
Valeriu Voaideș