Slovacia câștigă în fața Rusiei la EURO 2016
Naționala de fotbal a Slovaciei a învins, miercuri,la Lille, cu scorul de 2-1 formația Rusiei, într-un meci din cadrul grupei B a Campionatului European. Pentru slovaci au marcat Vladimir Weiss, în minutul 32 și Marek Hamsik, în minutul 45, în timp ce golul rușilor a fost înscris de Denis Glushakov, în minutul 80.
Slovacia, care obține prima sa victorie la un turneu final de Campionat European, acumulează trei puncte și revine în cursa calificării, după eșecul suferit, în prima etapă, în fața Țării Galilor cu 1-2. Rusia rămâne cu un singur punct, cel obținut în extremis contra Angliei, și este nevoită să câștige ultima partidă contra galezilor, programată la 20 iunie, la Toulouse. Până atunci însă, joi, în derby-ul britanic al grupei, la Lens, Garet Bale&Compania vor întâlni selecționata Albionului.
Valeriu Voaideș