Simona Halep, în turul secund la Melbourne
Trei românce au fost programate marți, 21 ianuarie, în turul inaugural al probei de simplu la turneul „Australian Open” de la Melbourne, primul de Mare Șlem al anului. Irina-Camelia Begu a pierdut cu scorul de 1-6, 4-6 în fața olandezei Kiki Bertens.
Simona Halep (FOTO), a patra favorită la cucerirea trofeului, a câștigat cu 7-6 (7-5), 6-1 disputa contra americancei Jennifer Brady.
Monica Niculescu o întâlnește la această oră pe Alizé Cornet din Franța, după ce s-a impus în primul set, cu 7-5.
O altă româncă, Sorana Cîrstea, este prima calificată în turul al doilea și va juca miercuri, 22 ianuarie, împotriva americancei Coco „Cori” Gauff.
Septimiu Cioloboc