Simona Halep, în semifinale la Madrid
Simona Halep (cap de serie 3) a învins-o joi, 9 mai, în două seturi identice, cu 7-5, 7-5, pe australianca Ashleigh Barty (favorită numărul 9), în sferturile de finală ale turneului feminin de tenis de la Madrid și s-a calificat în semifinale, unde va juca vineri, 10 mai, cu câștigătoarea din partida Naomi Osaka (Japonia, lider mondial și principala favorită la cucerirea trofeului) – Belinda Bencic (Elveția), întâlnire care se dispută joi, 9 mai, nu înainte de ora 15:30.
Irina Bara și Mihaela Buzărnescu au fost eliminate din „sferturile” de dublu, joi, 9 mai, fiind întrecute cu 6-0, 6-3 de perechea Jelena Ostapenko (Letonia) – Vera Zvonareva (Rusia).
În sferturile de finală ale probei de dublu masculin, românul Horia Tecău și olandezul Jean-Julien Rojer vor întâlni vineri, 10 mai, fie pe spaniolii Roberto Carballes Baena și Jaume Munar (beneficiarii unui wild card), fie perechea Marcelo Demoliner (Brazilia) – Daniil Medvedev (Rusia).
Septimiu Cioloboc