Sf.Gheorghe și Sibiul se înfruntă în Liga I
Sepsi OSK primește, sâmbătă, de la ora 17.00, pe teren propriu, replica formației AFC Hermannstadt, într-un meci din cea de-a 10-a etapă a Ligii I de fotbal. Înaintea acestui joc, gruparea covăsneană se află pe cea de-a 5-a poziție în clasament, cu 15 puncte, iar echipa din Sibiu ocupă locul 12, cu 10 puncte.
Formația covăsneană a pierdut etapa trecută, la Clinceni, cu 2-0, bifând a doua înfrângere din actuala stagiune, după cea înregistrată în runda inaugurală, 0-1 pe teren propriu, cu Universitatea Craiova.
Pe lângă cele două eșecuri, echipa antrenată de Leo Grozavu are patru victorii (2-1 cu FC Voluntari, 1- cu FC Argeș, 4-1 cu CSM Poli Iași și 2-0 cu Dinamo) și trei rezultate de egalitate (0-0 cu CFR Cluj, 2-2 cu Astra Giurgiu și 1-1 cu FC Viitorul). De partea cealaltă, AFC Hermannstadt se prezintă la Sf.Gheorghe după două înfrângeri consecutive, 0-5, în deplasare, cu FCSB și 0-1 acasă cu Univeristatea Craiova.
Vineri, în primele jocuri ale rundei cu numărul 10 s-au consemnat rezultatele: Astra Giurgiu-Academica Clinceni 0-2 Și Universitatea Craiova-Chindia Târgoviște 0-1.
Sâmbătă, pe lângă meciul de la Sf.Gheorghe, mai se dispută partidele FC Voluntari-CSM Politehnica Iași (ora 14.30) și FCSB-FC Botoșani (ora 21.45).
Duminică sunt programate alte două partide, FC Argeș Pitești-CFR Cluj (ora 18.00) și FC Viitorul-Dinamo București (ora 21.00).
Etapa se va încheia luni, 9 noiembrie, cu partida dintre UTA Arad și Gaz Metan Mediaș, cu ora de start 20.30.
În clasament conduce Universitatea Craiova, cu 24 de puncte, fiind urmată de FCSB cu 21 și CFR Cluj, cu 18 puncte.
Valeriu Voaideș