Sepsi Sf.Gheorghe pierde duelul cu Juventus București
Formația covăsneană a pierdut, sâmbătă seara, la Ploiești, cu 1-2, în fața celeilalte nou-promovate în Liga I, Juventus București, într-un meci contând pentru cea de-a 15-a etapă a campionatului. Sepsi OSK a deschis scorul în minutul 16, prin Victoraș Astafei, însă bucureștenii au egalat, nouă minute mai târziu, prin brazilianul Walace Da Silva, rezultatul la pauză fiind egal, 1-1. În repriza secundă, Juventus a înscris, din nou, prin Măzărache, în minutul 60, preluând conducerea cu 2-1. Scorul a rămas bătut în cuie, în ciuda ocaziilor periculoase de la ambele porți, echipa antrenată de Marin Barbu obținând astfel prima victorie din Liga I.
Pentru covăsneni este cel de-al zecelea eșec din actuala stagiune, Sepsi ocupând cea de-a 12-a poziție, antepenultima, cu 11 puncte.
Valeriu Voaideș