Sepsi Sf.Gheorghe a perfectat două transferuri
Prim-divizionara de fotbal Sepsi OSK Sf.Gheorghe a transferat doi jucători în vederea viitorului sezon competițional. Este vorba despre portarul Alexandru Doru Greab (28 de ani) și de fundașul central Bogdan-Alexandru Mitrea (32 ani). Alexandru Greab s-a născut la Bistrița și a mai evoluat la formațiile Gaz Metan Mediaș (2012-2018) și Concordia Chiajna (din 2018 până în prezent).
Bogdan Mitrea (foto), născut la Cluj-Napoca, a jucat ultima oară la Spartak Trnava, în Slovacia, iar de-a lungul timpului a mai trecut pe la echipele Bihorul Beiuș, Seso Câmpia Turzii, FC Viitorul, Politehnica Iași, Ascoli (Italia), Steaua București, AEL Limassol (Cipru) și Doxa Katokopias (Cipru).
Valeriu Voaideș