Sepsi OSk, victorie la scor cu Academica Clinceni
Etapa a 20-a a Ligii I de fotbal s-a terminat marți, 10 decembrie, cu jocul Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – Academica Clinceni, scor 4-0 (FOTO, cu gazdele în echipament roșu), programat inițial luni, 9 decembrie și amânat pentru a doua zi, din cauza ceții – meci care a fost transmis în direct de postul nostru de radio. Golurile au fost marcate, în repriza a doua, de Marius Ștefănescu (în minutele 56 și 74), Fülöp István (66’) și Gabriel Vașvari (77’). În urma acestui succes categoric covăsnenii au urcat pe treapta a noua a clasamentului, cu 22 de puncte.
Vă reamintim că prima întâlnire a rundei a avut loc vineri, 6 decembrie: FCSB – Gaz Metan Mediaş 2-0. Sâmbătă, 7 decembrie, s-au disputat două confruntări: Chindia Târgoviște – CSM Politehnica Iaşi 2-1 și AFC Hermannstadt – Dinamo București 4-2. Runda a continuat duminică, 8 decembrie, cu partidele: FC Botoşani – CFR Cluj 2-1 și Astra Giurgiu – Universitatea Craiova 1-0. Luni, 9 decembrie, s-a derulat un singur joc: FC Voluntari – FC Viitorul Constanţa 1-2.
Pe primul loc a urcat Astra Giurgiu (cu 40 de puncte), urmată de CFR Cluj (cu 38 de puncte) și FC Viitorul Constanţa (cu 35 de puncte).
Septimiu Cioloboc