Sepsi OSK Sf.Gheorghe, victorie în amicalul cu FK Miercurea Ciuc
Nou-promovata în liga secundă de fotbal, Sepsi OSK Sf.Gheorghe, a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 3-0 pe FK Miercurea Ciuc, echipă din eșalonul trei, într-un meci amical. Golurile au fost marcate de Tofan, Hadnagy și Verres. Înaintea partidei, gruparea covăsneană și-a prezentat lotul de jucători cu care va aborda noul sezon competițional.
Programul Ligii secunde de fotbal, sezonul 2016-2017, se va stabili luni, 1 august, la sediul Federației Române de Fotbal. În noul sezon, Liga a II-a va cuprinde o singură serie și se va juca după sistemul fiecare cu fiecare, tur-retur. Se renunță astfel la sistemul competițional din edițiile precedente ale campionatului, care a cuprins un sezon regulat cu două serii, urmat de un play-off, respectiv play-out pentru fiecare serie.
Valeriu Voaideș