Sepsi OSK, învinsă de FCSB
Etapa a 15-a din Liga I de fotbal a continuat duminică, 3 noiembrie, când au fost programate două meciuri: FC Voluntari – FC Botoşani 1-2 și FCSB – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 2-1, ultimul găzduit de „Arena Națională” din București și transmis în direct de postul nostru de radio.
Scorul a fost deschis de covăsneni, prin atacantul elvețian de origine sârbă Goran Karanović, în minutul 27, dar gruparea bucureșteană a egalat dintr-un penalty ușor acordat, în minutul 56, prin vârful francez Harlem-Eddy Gnohéré (FOTO) și a câștigat jocul prin reușita lui Florin Tănase, din minutul 60.
Sepsi contabilizează astfel cel de-al treilea eșec din acest sezon, primul din deplasare, și se menține pe locul al 10-lea, cu 16 puncte, în timp ce FCSB continuă seria bună pe care o traversează, urcând pe treapta a patra, cu 24 de puncte. Pe primul loc a revenit CFR Cluj, campioana la zi (cu 30 de puncte), urmată de FC Viitorul Constanţa (28 de puncte) și Universitatea Craiova (cu 24 de puncte).
Ultimele două întâlniri ale rundei vor avea loc luni, 4 noiembrie: Astra Giurgiu – CSM Politehnica Iaşi (începând cu ora 18:00) și Universitatea Craiova – Dinamo București (de la ora 20:30). Etapa a început vineri, 1 noiembrie, cu meciul FC Viitorul Constanţa – Chindia Târgoviște, scor 3-0. Sâmbătă, 2 noiembrie, s-au disputat două jocuri: Gaz Metan Mediaş – AFC Hermannstadt 1-1 și CFR Cluj – Academica Clinceni 3-0.
Septimiu Cioloboc