Sepsi OSK – Astra, la Radio Tg.-Mureș
Etapa a 13-a din Liga I de fotbal – ultima a turului din sezonul regulat – a început vineri, 18 octombrie, cu două partide: AFC Hermannstadt – FC Voluntari 0-0 și Dinamo București – Gaz Metan Mediaş 2-0. Sâmbătă, 19 octombrie, este programat un singur meci: CFR Cluj – Universitatea Craiova (de la ora 20:30).
Duminică, 20 octombrie, se vor disputa trei jocuri: Academica Clinceni – FC Viitorul Constanţa (de la ora 15:30), Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – Astra Giurgiu (de la ora 17:45) și Chindia Târgoviște – FCSB (de la ora 20:30). Întâlnirea de pe stadionul „Municipal” din Sfântu Gheorghe (FOTO) va fi transmisă în direct de postul nostru de radio, pe frecvențele de 102,9 FM, 98,9 FM și 94,9 FM, precum și pe internet, la adresa www.radiomures.ro.
Ultimul meci al etapei va avea loc luni, 21 octombrie: CSM Politehnica Iaşi – FC Botoşani (de la ora 20:30). Liga este condusă de campioana la zi, CFR Cluj (cu 24 de puncte), urmată de FC Viitorul Constanţa (24 de puncte) și Universitatea Craiova (23 de puncte). Formația din zona noastră, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, a coborât pe locul al 9-lea (cu 15 puncte), în urma saltului făcut de Dinamo – acum pe treapta a 6-a, după succesul în fața medieșenilor.
Septimiu Cioloboc