Sepsi OSK, al doilea eșec cu Bergodi
Etapa a 13-a din Liga I de fotbal a continuat luni, 25 octombrie, când au fost programate două confruntări: Academica Clinceni – UTA Arad 0-3 și CFR Cluj – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 2-0 (FOTO).
Pentru formația covăsneană acesta este cel de-al doilea eșec consecutiv în mandatul antrenorului Cristiano Bergodi, din tot atâtea prezențe ale italianului pe banca tehnică.
Sepsi OSK a început prost noul campionat și nu se redresează nici după plecarea tehnicianului Leontin Grozavu, care a pregătit echipa din Sfântu Gheorghe vreme de două sezoane.
Runda se va termina joi, 4 noiembrie, după meciul dintre Farul Constanța și FCSB, programat de la ora 17:30.
Etapa a început vineri, 22 octombrie, cu întâlnirile: U Craiova 1948 – Gaz Metan Mediaș 2-0 și Chindia Târgoviște – Universitatea Craiova 0-1.
Sâmbătă, 23 octombrie, s-au disputat trei jocuri: FC Voluntari – FC Argeș 0-2, CS Mioveni – FC Botoșani 1-1 și Dinamo București – Rapid București 1-1.
Î
n fotoliul de lider a rămas CFR Cluj (cu 33 de puncte), urmată de Universitatea Craiova (cu 25 de puncte) și FCSB (cu 24 de puncte). Echipa din zona noastră, Sepsi OSK, se menține pe poziția a 14-a (cu 10 puncte).
Etapa a 14-a se va desfășura în perioada 29 octombrie – 1 noiembrie.
Septimiu Cioloboc