România U-19 începe preliminariile la fotbal

Naţionala de fotbal a României cu jucători sub 19 ani (FOTO) ia startul în calificările Campionatului European U-19 din Armenia, care se va desfășura în vara lui 2019.

România face parte din grupa a 13-a preliminară, alături de Bulgaria, Grecia și Gibraltar, iar turneul preliminar va fi găzduit de Bulgaria, în perioada 14-20 noiembrie.
La competiţia din vecini, tricolorii vor susţine trei meciuri, conform următorului program: România – Bulgaria (miercuri, 14 noiembrie, la Sliven), Grecia – România (sâmbătă, 17 noiembrie, la Stara Zagora) şi Gibraltar – România (marți, 20 noiembrie, la Stara Zagora) – toate de la ora 14:30.

Celelalte jocuri sunt: Grecia – Gibraltar (în 14 noiembrie, la Stara Zagora), Bulgaria – Gibraltar (în 17 noiembrie, la Sliven) și Bulgaria – Grecia (în data de 20 noiembrie, la Sliven) – toate de la ora 14:30.

Primele două clasate vor accede la Turul de Elită, care va avea loc în primăvara anului viitor. La finalul Turului de Elită, câștigătoarele celor 7 grupe, alături de țara gazdă, Armenia, vor participa la Campionatul European U-19, ce se va desfășura în iunie 2019.

Septimiu Cioloboc

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON-9.9999
  • usd 1.1575 1 -0.0003

  • chf 5.2942 1 -0.0145

  • aud 3.0875 1 -0.0114

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Noul prefect al județului Mureș a depus ...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Doctorul Ovidiu Butuc este, de astăzi, o...

Maşină răsturnată şi alte 6 autoturisme ...

Stan Lucian | Citeste articolul

În această dup-amiază, în municipiul Bra...

Parteneri