România, învinsă din nou de Bosnia la futsal
Naționala de futsal a României a pierdut, miercuri seara, la Zenica, cu scorul de 5-0, în fața Bosniei-Herțegovina, într-un meci din grupa a 4-a de calificare pentru Campionatul European de anul viitor. Bosniacii câștigaseră și partida de săptămâna trecută, de la București, cu 3-2.
În urma victoriei de miercuri, Bosnia și-a consolidat prima poziție în grupă, acumulând 12 puncte, fiind urmată de Serbia, cu 5 puncte. România și Macedonia de Nord ocupă locurile III și IV, cu câte 2 puncte.
Următorul joc al echipei țării noastre este programat la 9 aprilie, în deplasare, contra Serbiei.
Valeriu Voaideș