România, debut cu dreptul în calificările pentru EURO
Naționala feminină de handbal a României a învins, miercuri seara, la Brașov, cu scorul de 27-24 (15-12), formația Ucrainei, în primul meci susținut în grupa a 7-a preliminară a Campionatului European de anul viitor. Laszlo Cristina, cu 8 goluri și Eliza Buceschi, cu 6 reușite, ambele de la Corona Brașov, au fost cele mai bune marcatoare ale echipei țării noastre.
În următorul joc, programat la 29 septembrie, handbalistele tricolore vor întâlni, în deplasare, reprezentativa Insulelor Feroe. Din grupă mai face parte Polonia. Primele două clasate se vor califica la turneul final, ce va avea loc în Norvegia și Danemarca.
Valeriu Voaideș