România a bifat a treia victorie la Mondialele de hochei
Reprezentativa țării noastre s-a impus, miercuri seara, la Riga, în Estonia, cu scorul de 3-2, după prelungiri, în fața puternicei formații a Poloniei, într-un meci din cadrul grupei B a Diviziei I a Campionatului Mondial.
Pentru selecționata tricoloră au marcat Rokaly Szilard (min.8:37), Anton Butuchnov (min. 53:25) și Pavlo Borysenko (min. 64:07).
După cele trei reprize regulamentare de joc, scorul a fost egal, 2-2. Este cea de-a treia victorie pentru echipa țării noastre la acest turneu, după 4-3 cu Estonia și 3-2 cu Japonia. În cel de-al patrulea meci, România întâlnește joi, 2 mai, de la ora 17.30, formația Ucrainei.
Din grupă mai face parte Olanda, echipă împotriva căreia hocheiștii tricolori vor evolua sâmbătă, 4 mai.
Câștigătoarea grupei de la Riga va promova în grupa A a Diviziei I a Campionatului Mondial (al doilea eșalon valoric), iar ultima clasată va retrograda în grupa A a Diviziei a II-a (eșalonul IV).
Valeriu Voaideș