Primul meci internaţional de polo la Braşov

Sâmbătă, 12 septembrie, va fi o zi de referinţă pentru sportul braşovean. Aceasta, deoarece Bazinul Olimpic va găzdui primul meci internaţional de polo, desfăşurat vreodată la poalele Tâmpei. Partida este prilejuită de vizita unei echipe din italia, participantă în Liga Campionilor. Este vorba despre Sport Management Verona, o echipă de prestigiu din Italia, care a ocupat locul III, în puternicul campionat din Peninsulă şi care a răspuns invitaţiei Sportului Studenţesc Corona, pentru a efectua antrenamente comune la Braşov şi a desfăşura un meci amical, sâmbătă, de la ora 20,30.

Partida va fi precedată de prezentarea lotului echipei Sportul Studenţesc Corona, pentru viitoarea ediţie a Superiligii Naţionale de polo, dar şi de o demonstraţie a unei echipe de înot sincron, din Tg. Mureş.

Doresc să le mulţumesc celor de la Verona, că au acceptat invitaţia noastră. Sper să fie nişte antrenamente bune pentru ambele echipe, să ne ridicăm la valoarea lor, chiar dacă nivelul campionatului Italian este mult mai mare decât al nostru. O să vedem din meciul pe care îl vom juca pe unde suntem noi, comparativ cu ei”, a declarat Aurelian Georgescu, antrenorul echipei Sportul Studenţesc Corona (foto centru)

Gianni Averaimo (foto dreapta), manager Sport Management Verona: ,,Am răspuns invitaţiei cu plăcere, din două motive. În primul rând, pentru că am primit invitaţia de la un vechi prieten şi adversar, antrenorul Aurelian Georgescu, un profesionist în domeniu, apoi, pentru că am trecut de primul tur al Cupei Campionilor şi trebuie să ne pregătim, pentru următoarele meciuri. Va fi un bun test şi nişte antrenamente bune, iar publicul, care este amator de polo în România, va avea ce să vadă. Sperăm să iniţiem astfel o bună colaborare sportivă, între cele două cluburi”

Luigi Decantis (foto stânga), manager organizatoric Sport Management Verona:

Mulţumim echipei româneşti, că ne-a invitat. Echipa noastră a ocupat locul trei în campionat, aşa încât cred că acest test va fi util, pentru că în Italia nicio echipă nu a început încă pregătirile. Echipa este întinerită, cu jucători în vizorul echipei naţionale, aşa încât va fi o bună ocazie să-i vedem la lucru”.

Dorin Duşa

Sursa foto: Radio Tg.Mures/Dorin Duşa

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PE CĂRAREA DORULUI cu MARIA BUTILA

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9766RON0.00030
  • usd 1.1541 1 -0.0034

  • chf 5.2945 1 0.00030

  • aud 3.0880 1 0.00050

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

A încetat din viață Ioan Ceaușescu, fond...

Stan Lucian | Citeste articolul

Întreaga echipă SIMFEST este profund înd...

Sediul Pompierilor din Târgu Mureş, reab...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Evenimentul prilejuit de inaugurarea sed...

La Târgu Mureş începe azi ”Noaptea Albă ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Evenimentul se desfășoară în perioada 4-...

69 de români au fost repatriaţi, ieri, d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Străinii părăsesc Libanul, în timp ce Is...

Medicii mureșeni avertizează asupra înmu...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Astăzi este marcată la nivel național Zi...

Un nou grup de 74 de cetățeni români și ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Un nou grup de 74 de cetățeni români și ...

Parteneri