Prima etapă a Raliului Dakar 2016, anulată din motive de securitate
Organizatorii Raliului Dakar 2016 au decis să anuleze prima etapă a acestei curse, programată duminică între localităţile argentiniene Rosario şi Villa Carlos Paz, ‘din motive de securitate’, ca urmare a furtunilor care s-au abătut asupra regiunii respective
Startul primei, programată pe distanţa de 662 km şi care includea o probă specială de 258 km, a fost amânat în două rânduri, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, înainte de a se lua hotărârea anulării acesteia.
„A fost imposibilă decolarea elicopterelor care urmau să asigure securitatea concurenţilor pe traseu”, a precizat Etienne Lavigne, directorul cursei, într-un comunicat.
Reprezentantul României la clasa moto a Raliui Dakar 2016, Emanuel Gyenes, a precizat pe pagina sa de Facebook: „În cele din urmă, din pricina condiţiilor meteo s-a decis anularea probei speciale din prima etapă. Pe drumul din bivuac până la startul pe probă am avut parte de foarte multă ploaie şi se pare că este vreme rea pe tot parcursul probei. Practic condiţiile meteo nu permit elicopterelor să zboare şi, dacă am fi luat startul, ar fi fost o cursă total nesigură. Acum vom merge direct în bivuacul de la Villa Carlos Paz”.
Mani Gyenes, aflat la a şasea sa participare la Raliul Dakar, s-a clasat pe locul 26 în prologul desfăşurat sâmbătă între Buenos Aires şi Rosario. El concurează anul acesta pe o motocicletă KTM 450 Rally Replica.
Luni este programată etapa a 2-a a cursei sud-americane, Villa Carlos Paz – Termas de Rio Hondo (858 km; probă specială de 521 km).
Foto: publika.md
Sursa: Agerpres