Premieră în ciclism:”Dopajul mecanic” a pătruns în sportul pe două roţi.
Primul caz de doping mecanic, confirmat astăzi de UCI.
Brian Cookson, președintele UCI, a confirmat astăzi zvonurile ce au apărut ieri, conform cărora o ciclistă ar fi fost prinsă că folosea o bicicletă cu motor în cadrul Campionatelor Mondiale de Ciclocros de la Zolder. Este vorba despre belgianca Femke van den Driessche, sportivă în vârstă de 18 ani ce a concurat ieri în proba rezervată ciclistelor sub 23 de ani, câștigată de Evie Richards.
”Nu este nici un secret că a fost găsit un motor”, a declarat Cookson într-o conferință de presă. ”Credem că a fost cu adevărat un caz de dopaj mecanic. Pe parcursul sezonului 2015, am efectuat controale neanunțate ale bicicletelor la cursele cele mai importante și vom proceda la fel și în 2016. Testăm metode noi de detecție, însă nu vă pot oferi mai multe detalii în acest moment”.
Dopingul mecanic a fost adus în discuție încă din 2010, dar abia anul trecut UCI a introdus în regulamente un set de sancțiuni ce sunt aplicate celor prinși cu astfel de practici. Așadar, cicliștii ce vor folosi astfel de sisteme pot fi suspendați cel puțin șase luni și amendați cu sume cuprinse între 20.000 și 200.000 de franci elvețieni.
Campioană europeană U23, Femke van den Driessche era una dintre favoritele cursei și la Campionatele Mondiale, însă a fost nevoită să treaca linia de sosire pe lângă bicicletă din cauza unor probleme mecanice. Bicicleta acesteia a fost selectată de comisari pentru inspecție, iar rezultatul a fost depistarea primului caz de dopaj mecanic din istoria ciclismului.
foto 1 : businessinsider.com ; foto 2 : road.cc
Sursa: ciclism.ro