Polonezul Jakub Kaczmarek, câștigătorul Turului Ținutului Secuiesc
Rutierul de la echipa “Mazowsze Serce Polski” a terminat pe prima poziție în clasamentul general al competiției, cu rezultatul de 11 ore 56:06 minute, fiind urmat la 7 sutimi de Serghei Ţvetcov, component al naționalei României.
Pe trei s-a clasat un alt polonez, Stanislaw Aniolkowski, de la echipa “CCC Developement Team”, iar pe patru a venit Emil Dima, ciclist român legitimat la echipa “Giotti Victoria”.
Sâmbătă au avut loc ultimele semi-etape ale competiției, ajunsă la cea de-a 14-a ediție.
Semi-etapa 3 A, un contratimp individual desfăşurat între Pasul Vlăhiţa şi Harghita Băi, a fost castigate de Serghei Ţvetcov, iar în semi-etapa 3 B, desfăşurată pe traseul Miercurea Ciuc – Ciceu – Racu – Mihăileni – Frumoasa – Nicoleşti – Miercurea Ciuc (122 km), victoria a revenit italianului Davide Bauce (Gallina Colosio Eurofeed).
Valeriu Voaideș