Petrolul bate Energeticianul… și pasul pe loc
Marți, 19 martie, s-a disputat ultimul joc din runda a 25-a a Ligii a II-a de fotbal Casa Pariurilor. Petrolul Ploieşti a învins pe teren propriu, cu scorul de 2-0, pe ACS Energeticianul.
Golurile au fost marcate de Sergiu Arnăutu – în minutul 20 și Robert Moldoveanu (FOTO) – în minutul 82. În pofida acestei victorii clare, „găzarii” bat pasul pe… locul cinci – cu 53 de puncte, în vreme ce Energeticianul se află pe treapta a noua – cu 31 de puncte. În fruntea clasamentului este Sportul Snagov – cu 58 de puncte, urmată de Universitatea Cluj – cu 56 de puncte și Academica Clinceni – cu 55 de puncte.
Prima partidă a etapei s-a disputat vineri, 15 martie: CS Mioveni – Chindia Târgovişte 1-4. Sâmbătă, 16 martie, s-au derulat șapte întâlniri: UTA Arad – Luceafărul Oradea 0-3, ACS Poli Timişoara – Academica Clinceni 1-3, Dacia Unirea Brăila – CS Baloteşti 1-0, Farul Constanța – Pandurii Tg. Jiu 2-0, Daco-Getica Bucureşti – Metaloglobus Bucureşti 1-1, FC Argeş – ASU Politehnica Timişoara 0-0 și Aerostar Bacău – Universitatea Cluj 1-2.
Duminică, 17 martie, a fost programat meciul Ripensia Timişoara – Sportul Snagov 1-2.
Septimiu Cioloboc