Mureşeanul Mihnea-Ionuţ Ognean, locul 6 în topul celor mai buni şahişti români ai anului 2015
Consiliul Director al Federaţiei Române de Şah a stabilit, la propunerea Colegiului Central al Antrenorilor, clasamentul celor mai buni şahişti români ai anului 2015. Mihnea-Ionuţ Ognean de la Clubul Sportiv Şcolar Tg.Mureş, care în acest an a cucerit medalia de argint la Campionatul European pentru juniori de la Porec, din Croaţia, la grupa de vârstă 12 ani, ocupă un merituos loc 6 în ierahia naţională. Mihnea Ionuţ Ognean, considerat una dintre marile speranţe ale şahului românesc, este component al Clubului Sportiv Şcolar Tg.Mureş din 2009, actualmente în grupa de performanţă, unde este pregătit de antrenorul Baratoși Iosif. De-a lungul timpului a beneficiat şi de sfaturile maestrului internaţional Baratoşi Daniel, iar în prezent are şi un antrenor personal emerit, Mihail Ghindă. Tânărul şahist mureşean mai are, pe lângă argintul cucerit în acest an la Europene, un titlu de campion mondial şcolar la Open 7 ani, obţinut în 2011 la Cracovia, un titlu de vicecampion mondial şcolar la Open 9 ani, cucerit în 2013 la Halkidiki, în Grecia şi două titluri de campion european la şah rapid şi şah-dezlegări, la categoria 10 ani, câştigate tot în 2013.
Cel mai bun şahist român al anului 2015 a fost desemnat Constantin Lupulescu, de la Clubul Sportiv AEM Luxten Timişoara. Acesta a fost urmat în clasament de Elena-Luminiţa Cosma (ACS Apa Nova Bucureşti) şi de Irina Bulmaga (CS Politehnica Iaşi).
Valeriu Voaideş
Foto: sahetern.com