Mureşeanul Benke Zoltan, bronz la Cupa Mondială de popice
România a obţinut două medalii de bronz la Cupa Mondială de popice, pentru cadeţi sub 14 ani, de la Dettenheim,din Germania. Una dintre medalii a fost cucerită de către sportivul Benke Zoltan jr., de la CS Electromureş Tg.Mureş, care s-a clasat pe locul al treilea în finala probei individual clasic, cu rezultatul de 546 popice doborâte. Medalia de aur a revenit germanului Meinunger Silvan, cu 578 p.d., iar argintul a fost câştigat de polonezul Kurylo Jakub, cu 557 popice doborâte.
Cealaltă medalie de bronz a delegaţiei tricolore a fost adusă de Budoi Noemi, de la Siderurgica Hunedoara, clasată pe trei, tot la individual clasic, cu 562 de popice doborâte. Primele două trepte ale podiumului de premiere au fost ocupate de Hegedus Timea, din Ungaria, cu 577 p.d., respectiv de Gasser Lisa, din Italia, cu 563 p.d.
Tot la Dettenheim, luni au început întrecerile Cupei Mondiale pentru cadeţi sub 18 ani, iar în perioada 19-27 mai, vor avea loc competiţiile rezervate seniorilor şi senioarelor.
Din lotul naţional de cadete 18 ani, antrenat de Orosz Istvan, fac parte cinci sportive de la CS Electromureş Romgaz, respectiv Fekete Reka, Melisa Ungureanu, Gal Beatrix Timea, Maria Ciobanu şi Ana Maria Poetaşu. Clubul târgumureşean este reprezentat şi la cadeţi 18 ani, prin Koto Kalman David şi Szasz Tibor Levente. De asemenea, mureşeanca Gyeresi Ana va fi prezentă la întrecerile rezervate senioarelor.
Valeriu Voaideş