Mureșeanca Schlier Zsuzsi, o nouă prezență în Circuitul European de spadă
Orașul elvețian Geneva găzduiește, în perioada 8-9 octombrie, întrecerile celei de-a doua etape a Circuitului European de spadă, rezervat cadetelor. La competiție participă și 13 sportive din România, printre care Schlier Zsuzsana, de la Clubul Sportiv Școlar Tg.Mureș, creditată cu șanse mari la un loc pe podium. Scrimera mureșeană, antrenată de Szabo Zoltan, a avut o evoluție foarte bună la prima etapă, desfășurată la mijlocul lunii septembrie, la Zrenjanin, în Serbia, reușind să cucerească medalia de aur cu echipa României și pe cea de bronz la individual.
Competiția de la Geneva, care reunește 85 de spadasine din întreaga Europă, va începe sâmbătă, cu întrecerile probei individuale, urmând ca duminică să se desfășoare concursul pe echipe. Etapa a treia a Circuitului European de spadă pentru cadete este programată în perioada 29-30 octombrie, la Klagenfurt, în Austria.
Valeriu Voaideș