Mureșeanca Schlier Zsuzsana, la Campionatul European de scrimă
Orașul bulgar Plovdiv va găzdui, în perioada 28 februarie-8 martie, întrecerile Campionatului European de scrimă pentru cadeți și juniori. România va fi reprezentată de 39 de scrimeri, care vor concura la toate armele (sabie, spadă și floretă), atât la individual, cât și pe echipe. Printre cei care vor face deplasarea la sud de Dunăre se numără și spadasina Schlier Zsuzsi(foto- a doua din stânga) de la Clubul Sportiv Școlar Tg.Mureș. Eleva antrenorului Szabo Zoltan va participa la ambele categorii de vârstă, cadeți și juniori.
La Europenele de anul trecut, de la Novi Sad, din Serbia, sportiva mureșeană a cucerit medalia de bronz cu echipa României la categoria cadeți. Alături de Schlier Zsuzsana, din echipa țării noastre au mai făcut parte, atunci, Denisa Barosan, Alexandra Predescu (ambele de la CSA Steaua București) și Bianca Benea (CSM Oradea).
Valeriu Voaideș