Mureșeanca Fangli Henrietta, bronz la Campionatele Balcanice
Înotătoarea târgumureșeană Fangli Henrietta s-a numărat printre performerii delegației României la Campionatele Balcanice pentru juniori, desfășurate, zilele trecute, la Sarajevo, în Bosnia-Herțegovina. Henrietta, legitimată la Clubul Sportiv Școlar Tg.Mureș, a reușit să cucerească bronzul în proba de 200 metri, contribuind cu acest rezultat la zestrea de medalii a echipei României, care a terminat competiția pe primul loc în clasamentul pe națiuni. Înotătorii români au obținut la Balcaniada de la Sarajevo nu mai puțin de 22 de medalii, dintre care 10 de aur, 6 de argint și 6 de bronz.
Valeriu Voaideș