Liga Națională de handbal masculin
Etapa a 26-a din Liga Naţională de handbal masculin, ultima a sezonului regulat, s-a terminat miercuri, 3 aprilie, cu meciurile: Minaur Baia Mare – Dinamo București 27-34, Politehnica Timișoara – CSM Bucureşti 27-17, CSA Steaua Bucureşti – Universitatea Cluj 31-28 și HC Dobrogea Sud Constanţa – Potaissa Turda 36-24.
Runda a început duminică, 31 martie, cu jocurile: Dunărea Călăraşi – HC Buzău 37-22, CSM Făgăraș – CSM Bacău 32-21 și CSU Suceava – CSM Focşani 31-27.
Pe locul întâi a încheiat HC Dobrogea Sud Constanţa (cu 64 de puncte), urmată de Dinamo București (cu 57 de puncte) și CSM Bucureşti (57 de puncte). Celelalte cinci formații calificate în play-off sunt: Potaissa Turda (52 de puncte), Dunărea Călăraşi (51 de puncte), CSA Steaua Bucureşti (51 de puncte), Politehnica Timișoara (50 de puncte) și CSM Focşani (38 de puncte).
Play-off-ul se va desfășura în două serii de câte 4 echipe și va începe sâmbătă, 6 aprilie.
Și play-out-ul va debuta sâmbătă, 6 aprilie, când ultimele șase echipe clasate la finalul sezonului regulat vor începe lupta pentru evitarea retrogradării. Acestea sunt: Minaur Baia Mare, CSU Suceava, CSM Făgăraș (FOTO, în galben-negru), HC Buzău, CSM Bacău și Universitatea Cluj.
Septimiu Cioloboc