Liga I de fotbal, play-out
Etapa a 13-a (penultima) din play-out-ul Ligii I Betano de fotbal a debutat duminică, 26 mai, cu meciurile Dunărea Călărași – Gaz Metan Mediaș 0-1 (FOTO, cu oaspeții în echipament negru) și Concordia Chiajna – CSM Politehnica Iași 4-1.
Runda se va termina luni, 27 mai, după jocurile FC Voluntari – AFC Hermannstadt (programat de la ora 18:00) și FC Botoșani – Dinamo București (de la ora 21:00).
Pe locul întâi în clasament se află Gaz Metan Mediaș (cu 45 de puncte), urmată de Dinamo București (cu 42 de puncte), FC Botoșani (cu 38 de puncte), CSM Politehnica Iași (cu 31 de puncte), FC Voluntari (cu 27 de puncte), Dunărea Călărași (25 de puncte), AFC Hermannstadt (24 de puncte) și Concordia Chiajna (cu 19 puncte).
În pofida victoriei confortabile obținută în fața ieșenilor, Concordia este matematic retrogradată în liga secundă, în vreme ce Dunărea Călărași și AFC Hermannstadt luptă până la final pentru evitarea locului șapte care o va trimite pe ocupantă în eșalonul al doilea. Echipa clasată pe treapta a șasea, în prezent Dunărea Călărași, va disputa baraj, tur-retur, cu cea de-a treia clasată în Liga a II-a, foarte probabil Universitatea Cluj.
Septimiu Cioloboc