Juve revine în finala Champions League după 12 ani

Real Madrid nu a reuşit să remonteze pe teren propriu diferenţa de scor din tur (2-1) şi a încheiat la egalitate returul semifinalei Champions League cu Juventus, scor 1-1, rezultat care-i duce pe torinezi în finală după o aşteptare de 12 ani.

Coşmarul madrilenilor a fost şi în această seară tocmai fostul lor jucător, Alvaro Morata, despre care preşedintele madrilen Florentino Perez spunea că nu are valoare de Real. În schimb, Morata a ales să nu se bucure la gol în semn de respect pentru suporterii de pe Bernabeu.

Cristiano Ronaldo a deschis scorul din penalty pentru Real în minutul 22 şi toate pronosticurile specialiştilor mergeau spre o calificare fără mari probleme pentru trupa lui Ancelotti. Italienii nu s-au dat bătuţi, au practicat un fotbal mai curajos chiar decât în tur şi au reuşit egalarea prin Alvaro Morata în minutul 58.

Real s-a aruncat în atac, a avut ocazii mari de a trimite meciul în prelungiri, dar Juve a dat dovadă de o disciplină tactică incredibilă şi o apărare de fier.

Real Madrid: Casillas – Carvajal, Varane, Sergio Ramos, Marcelo – J. Rodriguez, Kroos, Isco – Bale, Benzema (Hernandez ’67), C. Ronaldo. Antrenor: Carlo Ancelotti.

Juventus Torino: Buffon – Lichtsteiner, Bonucci, Chiellini, Evra – Marchisio, Pirlo (Barzagli ’79), Pogba (Pereyra ’89) – Vidal – Tevez, Morata (Llorente ’84). Antrenor: Massimiliano Allegri.
Cartonaşe galbene: Isco ’32, J. Rodriguez ’44 / Tevez ’70, Lichtsteiner ’76.

Arbitri: Jonas Eriksson (central) – Mathias Klasenius, Daniel Warnmark (asistenţi) – Martin Strombergsson, Markus Strombergsson (asistenţi suplimentari) – Daniel Gustavsson (rezerva) – toţi Suedia.

În finala Ligii Campionilor, care va avea loc la 6 iunie, la Berlin, Juventus Torino va întâlni echipa spaniolă FC Barcelona, care a trecut, cu scorul general de 5-3, de formaţia germană Bayern Munchen.

Foto: gazzeta.it

Sursa: HotNews

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PE CĂRAREA DORULUI cu MARIA BUTILA

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON-9.9999
  • usd 1.1575 1 -0.0003

  • chf 5.2942 1 -0.0145

  • aud 3.0875 1 -0.0114

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Noul prefect al județului Mureș a depus ...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Doctorul Ovidiu Butuc este, de astăzi, o...

Maşină răsturnată şi alte 6 autoturisme ...

Stan Lucian | Citeste articolul

În această dup-amiază, în municipiul Bra...

Parteneri