Jérôme France a câștigat Super Rally-ul de la Târgu Mureș

Pilotul francez Jérôme France, conducând o mașină model „Norma M20F” (FOTO 1), a câștigat ediția a IV-a a „Trofeului Târgu Mureș” – cea de-a doua etapă a Campionatului Național de Super Rally.

Runda s-a desfășurat sâmbătă, 2 iulie, pe un circuit stradal din municipiul Târgu Mureș, iar la competiție s-au aliniat la start 25 de piloți. Marele perdant a fost Mihai Leu, care a ratat complet manșa a doua de concurs, ieșind în decor cu prototipul „Radical SR8” (FOTO 2).

Traseul a cuprins trei ture (de câte 1,8 kilometri fiecare), întrecerea fiind organizată de Federația Română de Automobilism Sportiv.

Circulația rutieră este restricționată, în continuare, în Piața Victoriei, Piața Trandafirilor, strada Bolyai și Piața Petofi până mâine dimineață, la ora 6:00. Sunt închise traficului auto: Piața Victoriei, Piața Trandafirilor și străzile George Enescu, Horea, Bartok Béla, Piața Petőfi Sándor, Târgului, Ion Creangǎ, Mihail Kogǎlniceanu, Bolyai, Márton Áron, Köteles Samuel și Artei.

Etapa inaugurală s-a desfășurat în perioada 13-14 mai, la Mangalia, iar runda a treia se va disputa în 19 și 20 august, la Deva.

Septimiu Cioloboc

VIDEOFM

Acum in emisie

PE CĂRAREA DORULUI cu MARIA BUTILA

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON-9.9999
  • usd 1.1575 1 -0.0003

  • chf 5.2942 1 -0.0145

  • aud 3.0875 1 -0.0114

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Noul prefect al județului Mureș a depus ...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Doctorul Ovidiu Butuc este, de astăzi, o...

Maşină răsturnată şi alte 6 autoturisme ...

Stan Lucian | Citeste articolul

În această dup-amiază, în municipiul Bra...

Parteneri