Jaqueline, în „sferturi” la Transylvania Open!
„BT Arena” din Cluj-Napoca găzduiește, între 23-31 octombrie, turneul feminin de tenis „Transylvania Open WTA 250”.
Miercuri, 27 octombrie, în turul inaugural al probei de simplu, Simona Halep, favorita numărul 1, a învins-o cu 6-1, 6-2 pe Elena-Gabriela Ruse. Tot miercuri, dar în optimile de finală,
Jaqueline Cristian s-a impus cu 7-6 (7-5), 7-5 în fața australiencei Ajla Tomljanović, cap de serie numărul 5!
Joi, 28 octombrie, în „optimi”, Irina Bara se va bate cu suedeza Rebecca Peterson (nu înainte de ora 13:30), Ana Bogdan va da piept cu britanica de origine română Emma Răducanu – a treia favorită (după ora 15:30), iar Simona Halep va primi replica rusoaicei Varvara Gracheva (nu mai devreme de ora 18:00).
Prima româncă ajunsă în sferturile de finală, Jaqueline Cristian (FOTO), va juca în această fază a open-ului contra câștigătoarei din partida Halep – Gracheva.
Patru dintre cele opt românce au fost eliminate încă de la debut: Alexandra Ignatik, Andreea Prisăcariu, Irina-Camelia Begu și Elena-Gabriela Ruse.
Septimiu Cioloboc