Intrare gratuită la meciul de debut al mureșenilor în liga secundă
ASA Tg. Mureș va debuta, vineri, pe teren propriu, în compania formației ieșene Știința Miroslava, în noua ediție a Ligii a II-a de fotbal. Partida, programată de la ora 18.00, se va disputa pe stadionul “Trans-Sil”, intrarea spectatorilor fiind liberă.
Știința Miroslava a promovat, în această primăvară, în eșalonul secund, după ce a câștigat seria I a Ligii a III-a. În ultimul meci, ieșenii s-au impus, în deplasare, cu 1-0, în fața echipei FK Miercurea Ciuc, una dintre principalele contracandidate la promovare.
Valeriu Voaideș