Imperial Wet Miercurea Ciuc obține un punct la Timișoara
Formația harghiteană, antrenată de Cosmin Gherman, a terminat, miercuri seara, la egalitate, scor 2-2, în deplasare, cu Informatica Timișoara, într-un meci restanță din cea de-a patra etapă a Ligii I de futsal. Ciucanii au fost conduși cu 2-0, însă au revenit prin golurile marcate de Cristian Matei și spaniolul Alvaro Luis, acesta din urmă reușind să egaleze cu 5 secunde înainte de final.
În urma acestui rezultat, Informatica Timișoara a acumulat 14 puncte și a urcat pe locul secund în clasament, iar Imperial Wet rămâne pe cea de-a 6-a poziție, cu 10 puncte.
Liderul ierarhiei, după 6 etape, este Dunărea Călărași, cu 15 puncte.
Valeriu Voaideș