HC Odorhei, ținută în șah de Dunărea Călărași
Echipa masculină de handbal HC Odorheiu Secuiesc a terminat, sâmbătă, la egalitate, scor 32-32, pe teren propriu, cu Dunărea Călărași, într-un meci din etapa cu numărul 20 a Ligii Naționale. La pauză, harghitenii au condus cu 16-15, după ce, la un moment dat, au avut și 5 goluri avans pe tabela de marcaj. Chike Onyejekwe, cu 8 goluri, rusul Vitaly Komogorov, cu 6 și Cristian Ghiță, cu 5 reușite, au fost principalii marcatori ai formației antrenate de Vlad Caba.
În urma acestui rezultat, HC Odorhei ocupă locul V în clasament, cu 36 de puncte și va juca, etapa viitoare, la 1 martie, în deplasare, contra echipei CSM București, aflată pe cea de-a treia poziție, cu 39 de puncte. Lider este Dinamo București, campioana națională en-titre, cu 46 de puncte și care joacă, sâmbătă seara, în deplasare, împotriva lui CSU Suceava.
Valeriu Voaideș