Halep, eliminată (din prima) la Montréal

Simona Halep a ratat calificarea în „optimile” turneului feminin de tenis de la Montréal, din Canada, după ce a pierdut în fața americancei Danielle Collins, în turul secund al probei de simplu. Meciul s-a disputat joi dimineața, 12 august, când românca, favorită numărul șase la cucerirea trofeului și beneficiara unui wild card, a cedat cu scorul de 1-2, pe seturi 6-2, 4-6, 4-6.

Acesta a fost primul joc al Simonei Halep, acum numărul 13 WTA, după ruptura musculară suferită în 12 mai, la turneul de la Roma.

Danielle Collins, aflată pe locul 28 în ierarhia mondială, este una dintre cele mai în formă jucătoare ale momentului, câștigând ultimele două turnee la care a participat: cel de la Palermo (din Italia) și cel de la San Jose (din SUA).

Cealaltă reprezentantă a României pe tabloul principal, Sorana Cîrstea, a fost eliminată din întrecere tot în turul al doilea, de către bielorusa Victoria Azarenka.

„National Bank Open” de la Montréal se desfășoară în intervalul 7-15 august și are premii care depășesc 1.835.000 de dolari.

Septimiu Cioloboc

VIDEOFM

Acum in emisie

PASAJ URBAN cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON-9.9999
  • usd 1.1575 1 -0.0003

  • chf 5.2942 1 -0.0145

  • aud 3.0875 1 -0.0114

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Noul prefect al județului Mureș a depus ...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Doctorul Ovidiu Butuc este, de astăzi, o...

Maşină răsturnată şi alte 6 autoturisme ...

Stan Lucian | Citeste articolul

În această dup-amiază, în municipiul Bra...

Parteneri