Finala Cupei României va avea loc la Ploiești
Stadionul “Ilie Oană” din Ploiești va găzdui, la 22 mai, finala Cupei României la fotbal.
Finalistele se vor decide după disputarea meciurilor retur din semifinale, Dinamo București-Astra Giurgiu (în tur 0-1) și Viitorul Pandurii Tg.Jiu-Universitatea Craiova (în manșa I 0-3), care vor avea loc la 11, respectiv 12 mai.
Ploieștiul găzduiește pentru a patra oară finala Cupei României, după edițiile din 2017, 2019 și 2020.
La fotbal feminin, finala din acest an va avea loc la 6 iunie, la Arad. În competiția feminină la 12 mai sunt programate sferturile de finală într-o singură manșă, capul de afiș fiind meciul dintre Heniu Prundu Bârgăului și Vasas Feminina Odorheiu Secuiesc.
Valeriu Voaideș