Final 4, Cupa României la futsal
Sala Polivalentă „Ion C. Neagu” din Călărași găzduiește sâmbătă și duminică, 16-17 martie, Turneul Final al Cupei României la futsal.
Semifinalele au fost programate sâmbătă, 16 martie: CSM Tg.-Mureș – United Galați (de la ora 16:30) și Autobergamo Deva – Dunărea Călărași (începând cu ora 19:00).
Finala va avea loc duminică, 17 martie, de la ora 18:00, între câștigătoarele primei zile.
Tîrgumureșenii, antrenați de Lucian Nicușan, au ajuns în Final 4, eliminând, pe Pro-Tineret Sighișoara (cu 9-2, în faza I), pe Futsal Poli Iași (6-1, în „optimi”) și pe Ceahlăul Piatra Neamț (cu 9-3, în sferturile de finală).
Septimiu Cioloboc