FCSB, victorie în prelungiri cu FC Voluntari
Duminică, 6 martie, au fost programate trei meciuri contând pentru etapa a 30-a a Ligii I de fotbal, ultima a sezonului regulat: Gaz Metan Mediaș – Chindia Târgoviște 0-4, CFR Cluj – Dinamo București 4-1 și FCSB – FC Voluntari 1-0. Singurul gol al confruntării de la „Arena Națională” din București a fost înscris în minutul 90+4 de Octavian Popescu (FOTO, în echipament roșu).
Luni, 7 martie, vor avea loc ultimele două partide ale rundei: Universitatea Craiova – Farul Constanța și FC Botoșani – FC Argeș, ambele de la ora 20:30.
Etapa a început vineri, 4 martie, cu întâlnirea Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – U Craiova 1948, scor 2-1. Sâmbătă, 5 martie, s-au disputat două jocuri: UTA Arad – CS Mioveni 2-1 și Rapid București – Academica Clinceni 1-0.
În fotoliul de lider a rămas CFR Cluj – cu 76 de puncte, urmată de FCSB – cu 62 de puncte și Universitatea Craiova – cu 51 de puncte. Locurile 4, 5 și 6, ultimele care asigură prezența în play-off, sunt ocupate de: Farul Constanța – 48 de puncte, FC Voluntari – cu 47 de puncte și FC Botoșani – cu 46 de puncte.
Echipa din zona noastră, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, se situează pe poziția a zecea – cu 39 de puncte – și va juca în play-out.
Septimiu Cioloboc