Elena-Gabriela Ruse, eliminată la Wimbledon
Din cele cinci românce care au debutat marți, 28 iunie, în proba de simplu feminin la turneul de tenis de la Wimbledon, al treilea de Mare Șlem al anului, patru s-au calificat în turul al doilea, obținând victorii în meciurile: Mihaela Buzărnescu – Nastasja Schunk (Germania) 6-4, 6-2, Irina Bara – Chloe Paquet (Franța) 6-2, 6-4, Ana Bogdan – Dayana Yastremska (Ucraina) 6-2, 6-2 și Simona Halep – Karolína Muchová (Cehia) 6-3, 6-2. Din păcate, Elena-Gabriela Ruse (FOTO) a pierdut cu 6-2, 3-6, 5-7 jocul împotriva americancei Coco „Cori” Gauff, favorită numărul 11.
În faza a doua, România are încă șase sportive, din cele șapte care au luat startul pe tabloul principal. Iată partidele pe care le vor susține jucătoarele noastre în turul al doilea: Sorana Cîrstea (cap de serie 26) – Tatjana Maria (Germania), Irina-Camelia Begu – Elisabetta Cocciaretto și Mihaela Buzărnescu – Coco „Cori” Gauff (SUA) – miercuri, 29 iunie; Irina Bara – Paula Badosa (Spania, favorită 4), Ana Bogdan – Petra Kvitova (Cehia, cap de serie 25) și Simona Halep (favorită 16) – Kirsten Flipkens (Belgia) – joi, 30 iunie.
Turneul de Grand Slam de la Wimbledon se desfășoară pe iarbă, în intervalul 27 iunie – 10 iulie, și însumează premii de 40.350.000 de dolari.
Septimiu Cioloboc