Duel din Champions League pe Arena Națională
Aletico Madrid și Chelsea Londra se întâlnesc, marți seara, la București, pe Arena Națională, într-un meci din manșa I a optimilor de finală ale Ligii Campionilor la fotbal.
Partida programată, de la ora 22.00, se va disputa fără spectatori.
Meciul are loc la București, din cauza restricțiilor impuse delegației engleze de intrare pe teritoriul Spaniei, în contextul pandemiei de COVID-19.
Guvernul de la Madrid, dar și alte state europene, au impus restricții severe cetățenilor din Regatul Unit, din cauza noii tulpini britanice a virusului SARS-COV 2.
Tot marți, într-o altă partidă din turul optimilor Ligii Campionilor, Lazio Roma primește vizita campioanei Europei, Bayern Munchen.
Primele optimi de finală au avut loc săptămâna trecută: FC Barcelona-Paris Saint Germain 1-4 și RB Leipzig-FC Liverpool, meci disputat la Budapesta, scor 0-2.
Valeriu Voaideș