Două popicare mureșene au adus singura victorie a României în amicalul cu Serbia
Stațiunea balneoclimaterică Apatin, din Serbia, a găzduit, zilele trecute, întâlnirea amicală de popice dintre selecționatele României și cele ale țării gazdă. Întâlnirea a cuprins meciuri la toate categoriile de vârstă, respectiv seniori, tineret (under 23) și juniori (under 18), atât la feminin, cât și la masculin.
Din delegația tricoloră au făcut parte parte, printre altele, și 11 jucătoare de la Clubul Sportiv „Electromureș Romgaz”, respectiv Alina Suciu, Gyeresi Ana, Mirabela Preda, Iulia Adela Ban(în lotul de senioare), Bianca Elena Bărdiță, Boloni Dalma, Birtalan Antonia (la tineret) și Fekete Reka, Papp Gyopar, Melisa Leonida Ungureanu și Gal Beatrix Timea (la junioare). Din delegația tricoloră a făcut parte și tehnicianul mureșean Orosz Istan, antrenorul loturilor de junioare și cadete.
În prima zi a confruntării, Serbia, multipla campioana mondială, a câștigat 5 din cele 6 dispute: 3560 p.d.-3354 popice doborâte (7-1) la senioare, 3847 -3722 p.d.(6-2) la seniori, 3492-3253 p.d. la junioare, 3510-3453 p.d.la juniori și 1184-1104 p.d. la cadeți. Singura victorie a delegației țării noastre (1064-1031 p.d.) a fost reușită de cadetele sub 18 ani, unde am fost reprezentați de tandemul mureșean Melisa Leonida Ungureanu și Gall Beatrix Timea(foto). Partidele revanșă, programate a doua zi, dar care nu contează în palmares, a fost câștigate tot de echipele țării gazdă.
Jocurile de la Apatin au făcut parte din programul de pregătire al selecționatelor țării noastre în vederea Campionatelor Mondiale din luna mai, de la Novigrad, din Croația.
Valeriu Voaideș
Foto: CS Electromures Romgaz