CSU Medicina, învinsă la Târgovişte
În Divizia A-1 de volei feminin joi, 2 noiembrie, s-a disputat primul meci al etapei a patra: Dinamo Bucureşti – CSM Lugoj 3-2. O partidă a avut loc vineri, 3 noiembrie: CSM Bucureşti – Volei Alba Blaj 3-1. Celelalte trei jocuri ale rundei au fost programate sâmbătă, 4 noiembrie: U Cluj – ACS Agroland Timişoara 2-3, Penicilina Iaşi – Ştiinţa Bacău 0-3 şi CSM Târgovişte – CSU Medicina Tg.-Mureş 3-1 (pe seturi 25-16, 25-13, 23-25 şi 25-12). Voleibalistele tîrgumureşene au reuşit să-şi adjudece la mare luptă cel de-al treilea set, însă în cel decisiv nu au mai avut suflu, pierzându-l categoric. Noul lider este Ştiinţa Bacău (cu 12 puncte), urmată de CSM Târgovişte (cu 11 puncte) şi CSM Bucureşti (cu 10 puncte). Campioana la zi, Volei Alba Blaj, a căzut pe locul patru (cu 9 puncte), iar Medicina Tg.-Mureş rămâne pe poziţia a şasea (cu 3 puncte). Etapa a cincea este programată în zilele de 11, 12 şi 13 noiembrie, când CSU Medicina va primi vizita formaţiei Dinamo Bucureşti. Desigur, gazdele visează la o victorie precum cea din sezonul precedent (FOTO).
Septimiu Cioloboc