CSS Tg. Mureș, reprezentat la Campionatele Mondiale de scrimă
Orașul italian Verona va găzdui, în perioada 1-9 aprilie, Campionatele Mondiale de scrimă, pentru cadeți și juniori. România va participa la competiție cu 34 de scrimeri, printre care și spadasina Schlier Zsuzsana, de la Clubul Sportiv Școlar Tg.Mureș. Eleva antrenorului Szabo Zoltan va debuta duminică, 1 aprilie, când este programată proba individuală, rezervată junioarelor. Două zile mai târziu, Zsuzsi va concura alături de echipa României, din care vor mai face parte Alexandra Predescu și Denisa Barosan, ambele de la CSA Steaua București, precum și Bianca Benea, de la CSM Oradea.
Schlier Zsuzsana a participat, în această lună, și la Campionatele Europene de la Soci, din Rusia, unde a avut prestații bune. Cu echipa României a terminat pe locul VI, iar la individual, probă în care Alexandra Predescu a cucerit medalia de argint, sportiva târgumureșeană a ajuns până în faza “șaisprezecimilor de finală”, unde a pierdut, însă, la mare luptă(12-15) în fața Alessandrei Bozza, din Italia.
Valeriu Voaideș