CSS Odorheiu Secuiesc, locul I la Cupa României la lupte libere
Echipa de lupte libere a Clubului Sportiv Școlar Odorheiu Secuiesc a ocupat locul I la Cupa României pentru cadeți, competiție desfășurată, zilele trecute, la Târgoviște. Sportivii, antrenați de Bodrogi Csaba, Katona Zsolt, Katona László și László Szabolcs, au avut o evoluție foarte bună, cucerind 7 medalii, dintre care patru de aur, două de argint și una de bronz.
Cele mai bune rezultate le-au obținut Jozsa Sandor (46 kg), Tofalvi Richard (50 kg), Kovacs Kristian (76 kg) și Peter Andras (85 kg), toți clasându-se pe locurile I la categoriile lor de greutate.
Medaliile de argint au fost câștigate de Balazs Janoș (42 kg) și Lorincz Botond (100kg), în timp ce bronzul a fost adus de câtre Szatmari Csongor la categoria 54 kg.
În clasamentul pe echipe, CSS Odorheiu Secuiesc a fost urmată de de CSM Buzău și de CSS Viitorul Cluj.
La competiția de la Târgoviște au participat și mai mulți luptători de la CSS Sf. Gheorghe, trei dintre aceștia reușind să urce pe podiumul de premiere.Orban Norbert s-a clasat pe locul I la categoria 58 kg, iar Czintos Bernadett și Dalnoki Mark au terminat pe trei la 40 kg feminin, respectiv la 42 kg.
Valeriu Voaideș