CSM Tg.Mureș continuă seria victoriilor în Liga Națională
Echipa masculină de baschet CSM Tg.Mureș a învins, vineri seara, pe teren propriu, cu scorul de 97-75, pe CSM Focșani, într-un meci din grupa locurilor 11-18 din Liga Națională. Americanul Anhony Matis, cu 19 puncte, muntenegrenii Goran Gajovic și Goran Martinic, cu 14, respectiv 13 puncte, Vladislav Solopa și Santa Szabolcs, ambii tot cu câte 13 puncte, au fost cei mai buni marcatori ai formației târgumureșene, care bifează a 4-a victorie consecutivă din campionat, după cele cu Laguna București, CSM Galați și CSA Steaua București. În urma acestui rezultat CSM Tg.Mureș a preluat șefia clasamentului, acumulând 19 puncte, la fel ca și CSM Galați, aflată pe doi datorită unui coșaveraj inferior.
Valeriu Voaideș