Corona a câştigat turneul amical de handbal de la Braşov

Timp de două zile, sala sporturilor din Braşov a găzduit un turneu amical de handbal feminin, la care au participat patru prim divizionare: Corona Braşov, HCM Roman, CSM Unirea Slobozia şi HC Zalău.

Echipa braşoveană s-a impus în toate partidele, după evoluţii de excepţie, câştigând competiţia.
Rezultatele turneului: Corona Braşov – CSM Unirea Slobozia 31-26, HCM Roman – HC Zalău 29-23, Corona Braşov – HCM Roman 31-23, Unirea Slobozia – HC Zalău 25-22, Corona Braşov – HC Zalău 29-27, HCM Roman – Unirea Slobozia 30-23. Echipele au folosit aceste meciuri, pentru a-şi verifica potenţialul, în perspectiva startului returului de campionat al Ligii I, programat la 11 ianuarie 2015.

Bogdan Burcea, antrenor Corona Braşov: „Principalul obiectiv a fost acela de a folosi întregul lot pentru ca toată lumea să intre în ritm, după o perioadă în care unele jucătoare au fost la lot, iar altele s-au antrenat separat. De aceea, consider că a fost un tunreu util. Mai avem totuşi de pus la punct unele lucruri pe faza de apărare, dar sunt convins că acestea se vor remedia până când vom intra în febra jocurilor oficiale. Vom mai juca pe 4 ianuarie, un alt joc de verificare în compania echipei HCM Râmnicu Vâlcea şi sperăm ca atunci să fim şi mai bine decât am fost în aceste meciuri de la Braşov. Apoi, va urma returul cu meciuri grele, iar obiectivul nostru nu poate fi decât clasarea pe podium, la finalul sezonului regulat“.

Sursa: Dorin Duşa
  • Tag-uri:
  • Nu au fost alocate tag-uri.

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

BUNĂ DIMINEAŢA, TRANSILVANIA! cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON-9.9999
  • usd 1.1575 1 -0.0003

  • chf 5.2942 1 -0.0145

  • aud 3.0875 1 -0.0114

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Medicii mureșeni avertizează asupra înmu...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Astăzi este marcată la nivel național Zi...

Maşină răsturnată şi alte 6 autoturisme ...

Stan Lucian | Citeste articolul

În această dup-amiază, în municipiul Bra...

Parteneri