Corona Braşov câştigă la Miercurea Ciuc
Formaţia de sub Tâmpa s-a impus, în această seară, în deplasare, cu scorul de 4-1 în faţa echipei Sport Club Miercurea Ciuc, într-un meci din cadrul Ligii Mol la hochei pe gheaţă. Pentru braşoveni au marcat Peter Klouda, Fodor Csanad (2) şi Zsock Levente, în timp ce golul ciucanilor a fost înscris de Michal Satek. Cele două formaţii se vor întâlni, din nou, vineri, 26 decembrie, la Braşov.
Corona ocupă locul 4 în clasament cu 50 de puncte, în timp ce Sport Club rămâne pe ultima poziţie în clasament, cu doar 14 puncte.
Sursa foto: sptm.ro
Sursa: Valeriu Voaideş