CM handbal feminin U-18
Echipa feminină de handbal a României cu jucătoare sub 18 ani (FOTO) va întâlni Germania, în ultimul meci din grupa A a Campionatului Mondial din Polonia. Partida va avea loc luni, 13 august, de la ora 21:00, în sala sporturilor „Legionów” din Kielce.
În amintita grupă, tot luni, sunt programate și celelalte două jocuri: Angola – Slovacia (de la ora 17:00) și Polonia – Austria (începând cu ora 19:00).
În clasamentul grupei conduce Germania (cu 8 puncte), urmată de România (cu 7 puncte), Polonia și Austria (cu câte 4 puncte), Angola (cu 1 punct) și Slovacia (fără niciun punct).
Primele patru echipe din cele tot atâtea grupe (A, B, C și D) se vor califica în optimile de finală, care se vor desfășura în zilele de 15 și 16 august.
Turneul final al Campionatului Mondial de handbal feminin U-18 are loc în orașul polonez Kielce până duminică, 19 august.
Din reprezentativa noastră, antrenată de Carmen Amariei, fac parte și tîrgumureșencele Monica Bărăbaș și Andreea Târșoagă.
Septimiu CIOLOBOC