Cinci medalii pentru tinerii popicari mureșeni
„Arena Electromureș Romgaz” din Tg.Mureș a găzduit, timp de trei zile, competiția națională de popice dedicată copiilor cu vârsta între 10 și 14 ani, eveniment finanțat de Ministerul Tineretului și Sportului, prin Federația Română de Popice. La intreceri au participat 55 de sportivi din întreaga țară, printre care și 20 de popicari mureșeni, pregătiți de antrenorii Orosz Istvan și Seres Jozsef. Aceștia au avut o prestație foarte bună, reușind să câștige 5 medalii, dintre care două de aur, două de argint și una de bronz. Pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de premiere au urcat Szocs Tamas, la categoria sub 12 ani și Benke Zoltan, la grupa de vârstă sub 14 ani, în timp ce medaliile de argint au fost obținute de Fancsali Jessica la fete, sub 12 ani și Ferencz Botond, la aceeași categorie, dar la băieți. Bronzul a fost adus de Nemethi Henriett, clasată pe trei la fete, categoria sub 12 ani.
La festivitatea de premiere au participat președintele Federației Române de Popice, Maria Popescu, secretarul general Constantin Ioan Stamatescu, vicepreședintele Clubului Sportiv Electromureș, Matilda Antal, arbitrul competiției, Gheorghe Blasicz,antrenorii și conducătorii cluburilor participante. Sportivii clasați pe podium au primit cupe, medalii și diplome.
Valeriu Voaideș