CFR Cluj, în play-off-ul UCL!
Campioana României la fotbal, CFR Cluj, a învins cu 4-3 în deplasare formația scoțiană Celtic Glasgow, în manșa secundă din turul al treilea preliminar al UEFA Champions League. Meciul s-a disputat marți, 13 august, pe stadionul „Celtic Park” din Glasgow, iar în tur, la Cluj-Napoca, scorul a fost egal, 1-1.
Elevii antrenați de Dan Petrescu au marcat prin Ciprian Deac (FOTO, în minutul 27), Billel Omrani (74’ – din penalty și 80’) și George Țucudean (90’). Celtic Glasgow a înscris prin James Forrest (51’), Odsonne Edouard (61’) și Ryan Christie (76’).
În urma acestui succes, clujenii s-au calificat în play-off-ul competiției, unde se vor bate, pentru accesul în grupe, cu Slavia Praga. Turul cu cehii este programat marți, 20 august, începând cu ora 22:00, pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” din Cluj-Napoca, iar returul se va disputa miercuri, 28 august, tot de la ora 22:00, la arena „Sinobo” din Praga.
În cazul unei înfrângeri cu Slavia, CFR Cluj va juca în grupele UEFA Europa League.
Septimiu Cioloboc